Ministerul Finanțelor pregătește o schemă de ajutor de stat prin care vrea să garanteze 80% din despăgubirile pe care societățile ce asigură credite comerciale le-ar datora clienților asigurați pentru neîncasarea facturilor la timp. Scopul declarat al unei astfel de scheme, inspirate după cele aprobate în Germania și Danemarca, este evitarea unui blocaj al creditului comercial între firmele din România. Beneficiari direcți principali ar fi, însă, doar trei asigurători de credit comercial– Coface, Euler Hermes și Atradius – care au doar câteva mii de clienți mari în România, și reasigurătorii lor străini, în locul cărora contribuabilii români ar prelua obligațiile de despăgubire.
Vânzarea portofoliilor bancare de credite neperformante a fost blocată complet în ultima perioadă, în condițiile în care Finanțele au întârziat să clarifice, prin norme, modul în care trebuie aplicate noile reguli de deductibilitate pentru creanțele înstrăinate. După o “tăcere” de cinci luni, Guvernul face lumină, dar una inutilă, prelungind condițiile blocajului din piață: aprobă normele doar pentru prevederi abrogate de peste două luni, nu și pentru cele noi, diferite, cu care acestea au fost înlocuite și care sunt în vigoare în prezent.